Neajunsurile României în combaterea traficului de persoane. „Supraviețuitoarele trebuie să aibă acces la servicii juridice și avocat specializat”

România a făcut câțiva pași pentru combaterea traficului de ființe umane, dar nici pe departe de ajuns, deși există recomandări clare de bune practici. Atunci când supraviețuitoarele traficului de persoane au parte cu adevărat de protecție și sprijin, viețile lor se schimbă. România e în continuare datoare să schimbe mai multe vieți distruse decât o face în prezent. 

• Suntem, alături de Franța, țara cu cele mai multe condamnări pentru traficul de persoane. 
• Autoritățile române susțin că ar exista o scădere a numărului de cazuri, în ultimii 10 ani. Chiar și așa însă, un raport publicat recent arată că numai în 2022 au fost traficate peste 500 de persoane. 
• Aproape jumătate sunt copii, dintre care marea majoritate fete minore. 
• Dolj, Bacău, Constanjța, Iași și Galați sunt județele de unde provin cele mai multe dintre supraviețuitoare.
• De curând a fost lansat raportul International Justice Mission (IJM) privind lupta împotriva traficului de persoane în România, după 3 ani și jumătate de muncă.
• România mai are de făcut schimbări legislative și administrative ca să ajungă în punctul în care traficul de persoane nu mai este „o afacere prosperă.”

Cercetarea a început prin angajarea unei echipe de experți care a identificat lucrurile care pot fi îmbunătățite în sistemul de justiție penală în ceea ce privește traficul de persoane. „Apoi ne-am validat, informat, corelat și revizuit pozițiile în funcție de aceste recomandări prin cazuistică, discuții cu actori guvernamentali și parteneri din societatea civilă”, spune într-un interviu acordat PressOne Ștefan Coman, lead în parteneriate și advocacy pentru IJM România.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

IJM lucrează deja de aproape 30 de ani în mai multe zone din jurul lumii, unde încearcă să identifice țările cu numere semnificative de victime. România a fost una dintre ele. „Așa că am trimis echipe de evaluare din cadrul organizației globale în diferite regiuni și am constatat că există o voință din partea guvernului de a aborda această problemă”, spune și Shawn Kohl, director pentru programul European de Combatere a traficului de persoane.

Cei doi explică la PressOne că lucrurile se pot schimba doar dacă cei care pot face ceva lucrează împreună și știu ce fac: de la guvern și cei din sistemul de justiție penală, până la Poliție, judecători și furnizori de servicii sociale.

PressOne: De ce credeți că România e încă o țară în care traficul de persoane e o problemă?

Ștefan Coman: Cred că traficul de persoane se întâmplă peste tot. Nu e o problemă doar în România, ci în majoritatea țărilor. Iar dacă te uiți la rapoarte și statistici, vezi că majoritatea românilor sunt exploatați în afara țării.

Așa că traficul de persoane e o problemă în România la fel de mult cum e și în Germania, UK, Olanda, Franța, Spania, Italia și așa mai departe. Un număr mare de victime vine din România, iar asta are de-a face cu multipli factori. Unul din ei e existența rețelelor infracționale din țară. Deci e despre prevalența delictelor.

Pentru că există jurisdicții diferite, legislații diferite, entități diferite care investighează infracțiunea în fiecare țară, colaborarea transfrontalieră pentru aplicarea legii nu se realizează la fel de ușor ca libertatea de circulație. Prin urmare este o provocare mai mare în numele Uniunii Europene și în numele autorităților de aplicare a legii pentru a combate criminalitatea transnațională.

Așa că devine o „oportunitate” bună pentru traficanți, dar și pentru legiuitori și pentru sistemele de aplicare a legii din toate țările de a coopera mai bine și de a lupta împotriva crimei organizate într-un mod mult mai eficient.

Shawn Kohl: În esența sa, este un model de afaceri. Și se întâmplă pentru profit. E o afacere viabilă, ilegală, care de multe ori se ascunde în structuri legale, cum ar fi întreprinderi sau alte lucruri.

Dar, în esența sa, este doar un model de afaceri. Avem nevoie de o gândire puțin diferită referitoare la traficul de persoane și la înțelegerea lui ca pe un model de afaceri. Urma banilor ne-ar ajuta cu adevărat să oprim acest fenomen. Nicio afacere nu prosperă sau funcționează dacă nu există bani, dacă nu există profit. Și apoi există și unele consecințe: responsabilitatea penală. Trebuie să avem de fapt o responsabilitate penală și financiară pentru a opri acest model de afaceri. 

Nu vor exista aceste două lucruri dacă nu există și servicii pentru victime care să le permită să primească serviciile de care au nevoie și să fie protejate. Pentru că, în multe cazuri, veți avea nevoie de acea mărturie a victimei.

Ceea ce am constatat în cazurile noastre la nivel global, cu zeci de mii de supraviețuitoare pe care le cunoaștem după nume, cu care lucrăm de ani de zile, este că dacă sunt bine îngrijite și li se oferă serviciile care li se cuvin și de care au nevoie,  atunci chiar vor să se asigure că există responsabilitate pentru persoanele care le-au făcut atât de mult rău. 

În România nu facem asta atât de bine pe cât ar trebui. Altfel, traficul de persoane n-ar mai fi o afacere atât de profitabilă cum știm că este.

Aceasta cred că este a doua cea mai mare afacere ilicită din lume. Așadar trebuie să abordăm această problemă într-un mod care să elimine veniturile, să îi tragă la răspundere pe făptași și să onoreze cu adevărat supraviețuitoarele, astfel încât acestea să poată primi serviciile de care au nevoie și să participe la sistemul de justiție penală.

Când poate o supraviețuitoare să se simtă cu adevărat în siguranță?

Shawn Kohl: E greu. Dacă cineva a trecut prin mulți ani de violență, de multe ori s-ar putea să nu înțeleagă că e exploatat. Și atunci ar putea dura chiar mai mult timp pentru a căuta ajutor sau pentru a ieși din situația asta. 

O întrebare analogă ar fi când te simți în siguranță în București? Noaptea? Întotdeauna, peste tot? Nu va fi niciodată siguranță 100% și nu ar trebui să promitem asta niciodată. Acesta este unul dintre lucrurile pe care nici asistenții noștri sociali, și nici forțele de ordine, nu ar trebui să le spună vreodată.

Niciodată nu ar trebui să spunem „Veți fi în siguranță 100% din timp.” Nu o să se întâmple asta. Putem însă să le oferim toate oportunitățile pe care le avem pentru ca ei să fie protejați, să se simtă în siguranță, să știe ce pași trebuie să facă. 

Furnizori de servicii sociale și forțe de ordine de încredere și care pot interacționa foarte bine. Asta este ceea ce ar trebui să li se ofere. Și cred că în România se iau măsuri de protecție și de vindecare. 

Care sunt pașii prin care o supraviețuitoare ajunge să își recupereze viața?

Shawn Kohl: De multe ori, sprijinul psihosocial este un mod foarte sănătos pentru a procesa multe dintre traumele, impactul și exploatarea care s-au întâmplat. E important, de asemenea, și sprijinul sistemului de justiție penală. 

Obținerea justiției în cazul tău îți oferă un pic de closure și este util să ai acest sprijin, să simți că nu ești singur, rușinat sau izolat. Pentru gradul de violență la care sunt supuși acești oameni atât prin exploare prin muncă cât și prin exploatare sexuală e nevoie de un proces de vindecare care durează.

În multe dintre cazuri, nu în toate, există un dezechilibru de putere. Există cineva care are putere și cineva care este perceput ca neavând putere. Așadar trebuie să schimbăm acest risc și acest dezechilibru de putere, astfel încât să fie egal.

De asemenea, am constatat că serviciile juridice bune sunt esențiale în tot acest proces. În România este foarte bine că există un avocat din oficiu care poate fi accesibil unei persoane, dar de multe ori nu este acesta nu este specializat. Traficul de persoane este un fenomen foarte specific, care necesită o anumită expertiză. 

Supraviețuitoarele trebuie să aibă acces la servicii juridice și la un avocat specializat. Să cunoască aspectele legate de traume și cele legate de lege. Nu ați vrea ca un avocat comercial să se ocupe de acest tip de caz. Nu va avea succes. Nici un avocat specializat în contracte, nici un avocat de familie. Vrei să aibă un tip de educație juridică obligatorie, specializată, continuă, necesară pentru avocații care ar putea fi desemnați pentru aceste tipuri de cazuri. Atunci vin și rezultatele mai bune pentru victime. Așadar, este vorba de o abordare multidisciplinară, interdisciplinară, pentru a oferi servicii victimelor.

Servicii juridice, sociale și apoi sprijin și interacțiune mare cu forțele de ordine.

Cum ar putea fi stabilită această încredere?

Ștefan Coman: Într-unul din cazurile pe care le-am avut recent, supraviețuitoarei i-a fost foarte greu să ajungă să aibă încredere în avocatul pe care-l avea când a vorbit cu ea despre caz și despre posibilitatea ca autorul să ajungă la închisoare, fiind arestat preventiv, iar cazul să ajungă în instanță. 

Pentru că traficantul, pe lângă faptul că a bătut-o foarte violent, i-a spus că „poți să aduci o mie de procurori în curtea mea și nu se va întâmpla nimic cu mine”. Iar când a început procesul penal ea nu a avut încredere în sistemul de justiție, în polițist, în procuror, în avocat. Odată ce a fost arestat și dosarul a ajuns în instanță, a simțit că o povară uriașă i-a fost luată de pe umeri. 

Așa că sentimentele ei de presiune și teamă, în mare măsură, dispar atunci când sistemul funcționează. Neîncrederea în sistem este ceva ce traficanții vor folosi pentru a ține victimele captive.Ei încearcă să pară că au sistemul de justiție în buzunar, că își cumpără influența, că nu li se poate întâmpla nimic, pentru că le oferă putere de influență asupra victimelor. 

Cum reușesc să facă asta?

Shawn Kohl: Există chiar o metodologie numită lover boy, prin care abuzatorii atrag femei în „relații”. Iar una dintre tactici e să le izoleze: nu vorbi cu prietenii tăi sau cu familia, vino cu mine în alt loc, lasă-mă să-ți iau actele. Apoi persoana aceea e complet izolată. 

Procedează așa ca să le facă pe victime să se simtă singure și separate de orice fel de sprijin. Dacă noi am reuși să schimbăm acea ecuație, să le aducem înapoi într-un loc în care să simtă că au putere și sprijin, atunci s-ar putea să vedem rezultate foarte bune pentru victime. 

Ok, dar, în calitate de supraviețuitoare a traficului de persoane, cum ai putea să ajungi în punctul în care chiar să ai încredere în sistemul din România?

Ștefan Coman: E important de înțeles procesul de a primi dreptate. Iar apoi să vezi rezultate. Atunci când vezi că persoana care te-a traficată e reținută pentru 24 de ore sau plasată sub arest la domiciliu sau chiar la închisoare, odată ce vezi că dosarul a ajuns de la investigații în instanță și acuzațiile au fost depuse, începi să capeți tot mai multă încredere. Dacă el e condamnat, tu primești daune și, bineînțeles, vezi un sistem complet funcțional. 

Bineînțeles, înseamnă și să primești sprijin psihosocial.

Shawn Kohl: Există unități foarte bune în România, unitatea specializată pentru combaterea crimei organizate, unitatea de combatere a traficului de persoane. Am investit foarte mult în ele, la fel ca și românii, ca să le oferim un set de competențe de care au nevoie pentru a înțelege traumele, pentru a ști cum să aibă relații bune și constructive cu victimele, să construiască încredere. Și astfel, acest model chiar funcționează. 

Și am văzut cazuri în care o victimă nu avea deloc încredere în Poliție, iar noi am dus-o la o secție și am întrebat-o dacă ar vrea să lucreze cu un polițist specializat ca să dea o declarație. A zis că da și chiar a avut o experiență foarte bună. Așa că e posibil,cu o pregătire adecvată, cu norme sociale și comportamentale corecte și prejudecăți în interacțiuni.

Când onorăm victimele și le ridicăm în picioare și respectăm demnitatea acelei persoane și înțelegem trauma prin care au trecut, atunci putem începe să stabilim încredere. Și acest lucru este posibil. Vedem în cazurile în care există o excelentă furnizare de servicii, fie că este vorba de România sau chiar transfrontalieră, dacă li se oferă o continuitate de îngrijire.

Ce se întâmplă dacă supraviețuitoarele traficului de persoane nu sunt în România?

Shawn Kohl: Din păcate, multe cazuri care pleacă din Marea Britanie, Germania sau Olanda, nu sunt conectate înapoi la serviciile din România. Dar dacă li se oferă o continuitate de îngrijire din țara de destinație a exploatării până în țara sursă de recrutare, victimele se descurcă de fapt foarte, foarte bine și se dezvoltă și sunt dispuse să se implice și să sprijine procesul de justiție penală.

Care sunt țările care sunt cele mai afectate de fenomenul traficului de persoane?

Shawn Kohl: Toate țările din lume sunt afectate. Se estimează că există între 30 și 50 de milioane de sclavi, conform Indexului global al sclaviei. Și nicio țară nu este imună la acest fenomen.

Dar vedem un număr mare de români și bulgari cărora li se promite fie o relație, fie o oportunitate economică pentru a merge în țările de destinație. Marea Britanie, Olanda, Germania, Italia, Spania și Franța. Acestea sunt principalele țări de destinație. 

Dacă te uiți la datele Eurostat, România și Bulgaria sunt în top 5 țări, dacă nu chiar pe locurile 2 sau 3 în fiecare an. An după an.

*În cadrul proiectului IJM au fost instruiți 471 de profesioniști. 78 de supraviețuitoare au fost asistate. 26 de traficanți au fost condamnați.